Cuprins

De ce sportul ne face viața mai frumoasă!

La unul dintre cursurile de personal trainer pe care le-am urmat în ultimii ani am aflat despre următorul principiu după care corpul nostru funcționează:

Use it or lose it

Indiferent că vorbim despre activitatea fizică sau psihică, suntem construiți să fim activi, să ne mișcăm, să evoluăm, să ne îmbunătățim, să devenim mai puternici. Un corp care nu se mișcă, se degradează; o minte care nu învață… stagnează, uită.

Cum mi-a schimbat viața fitnessul

Activitatea fizică care mi-a schimbat viața în bine este fitnessul, de care m-am îndrăgostit acum aproape 8 ani. Pentru că voiam tare mult să pierd câteva kilograme, dar nu prea știam exact cum, la îndemnul și insistențele unei persoane dragi am început să practic fitnessul cu un antrenor personal (care mi-a devenit și un bun prieten), și așa am început o călătorie minunată.

Mi-a plăcut cum mă simțeam după antrenamente, cât de mult mă ajuta să ma disciplinez și să mă echilibrez psihic. M-a ajutat să învăț să fiu prezentă în propriul corp, am început să îmi simt fiecare muschi și articulație, fiecare ligament și tendon.

Și, poate cel mai important, am învățat să îmi prețuiesc corpul, să am mai multă grijă de el și să fiu mândră de ce poate face. În timp, am început să acord atenție și alimentației; evident, rezultatele au început să apară, atât fizic, cât și psihic.

Supracompensarea

Fitnessul, și în general sportul, funcționează după mecanismul cunoscut sub denumirea de supracompensare. Mai exact, organismul primește un stimul extern pe care îl percepe ca un factor stresant care îi perturbă starea de homeostazie și răspunde la acest stimul prin activarea unor procese de adaptare, devenind astfel mai puternic.

Astfel, un antrenament cu greutăți reprezintă o organizare de exerciții care au ca scop îmbunătățirea condiției fizice (forță, putere, rezistență, dezvoltarea masei musculare etc.), a coordonării, a stării de sănătate fizică, dar și psihică, printr-o serie de adaptări biologice.

Beneficiile sportului

Despre beneficiile sportului și lucrurile minunate pe care le poate face sunt multe de spus, dar în acest articol mă voi limita la cele pe care le consider cele mai importante.

  1. Ne ajută să ne disciplinăm, mai ales atunci când lucrăm cu un antrenor personal. Suntem motivați să mergem la antrenamente, indiferent că avem sau nu chef, iar sentimentul de mândrie față de noi, pe care îl avem după, ei bine, e tare satisfăcător.
  2. Ne dezvoltă masa musculară, prin mecanismul de supracompensare. Devenim mai puternici, mai rezistenți, iar corpul nostru capătă un aspect armonios.
  3. Combate stările de anxietate, depresie și îmbunătățește funcția cognitivă. În timpul activității fizice, creierul secretă dopamină și endorfine – substanțe (neurotransmițători) care ne ajută să ne simțim mai bine.
  4. Reduce nivelul de cortizol, cunoscut și sub numele de „hormonul stresului”. Mai puțin stres înseamnă și un somn mai odihnitor.
  5. Susține oxigenarea țesuturilor. În timpul exercițiilor fizice cresc ritmul cardiac și ventilația pulmonară, se produce vasodilatație la nivelul musculaturii scheletice, adică țesuturile primesc mai mult sânge și oxigen, ceea ce determină o capacitate mai mare de vindecare și recuperare.
  6. Antrenamentele cu greuțăți stimulează secreția hormonului de creștere la nivelul glandei pituitare; un nivel ridicat înseamna o masă musculară mai dezvoltată, oase sănătoase și un procent redus de grăsime. De asemenea, hormonul de creștere stimulează și activitatea fibroblastelor (celule din țesutul conjunctiv) care secretă colagen.
  7. Îmbunătățește mobilitatea și funcționalitatea articulațiilor atât prin secreția de colagen, acid hialuronic, lichid sinovial (lichid ce lubrifiază capsula articulară), cât și prin activarea ligamentelor și tendoanelor.
  8. Și, nu în ultimul rând, împreună cu o alimentație echilibrată, sportul ne ajută să ne menținem o greutate corporală optimă.

De multe ori, alegem inconștient să ne separăm de corpul nostru, iar emoțiile și toate trăirile pe care le avem, rămân stocate acolo, în fizic. Sportul ne ajută să „curățăm” și deblocăm asta, ne învață să ne respectăm și să avem mai multă grijă de noi, și nu în ultimul rând, să avem un corp sănătos, puternic și armonios.

Postări similare

Nutriție

Cum construim farfuria sănătoasă

Atunci când vine vorba de adoptarea unui stil de viață sănătos și de alegerea corectă a alimentelor, avem de multe ori tendința să ne complicăm sau să credem că este greu să mănânci echilibrat. Într-o perioadă în care avem atât de multă informație la dispoziție, atât de multe variante de

Lifestyle

3 valori care mă ajută să am un stil de viață sănătos

Echilibru Acum știu că secretul unei vieți armonioase este echilibrul. În tot. Dar este și cel mai greu de atins și mai ales de păstrat. Este un proces continuu. „Sănătatea este o stare de bine completă, atat fizică, mentală, cât și socială, și nu doar absența bolii sau a infirmității”

Lifestyle

Construiește-ți un mod de viață, nu o dietă restrictivă

Privind în urmă, mai ales în perioada liceului, cred că am urmat toate dietele existente atunci: de la prea bine cunoscuta dieta cu varză (partea bună e că mâncam legume), cea cu puncte calorice (un fel de low-carb/keto), regimul disociat pe zile (preferatul meu… not), regimul disociat pe mese, low-carb, low-fat,